Fost șef IGPR, condamnat definitiv după 9 ani
Fost șef IGPR, condamnat definitiv după 9 ani
Un fost comisar șef de la Direcția Poliției Rutiere, din cadrul IGPR, a fost condamnat definitiv, vineri, de magistrații Curții de Apel Iași, într-un dosar de corupție. Ofițerul este singurul inculpat din dosar după ce faptele celorlalți opt colegi ai săi s-au prescris. Comisarul șef Mihai Axente, fost ofițer în cadrul Direcției Rutiere a IGPR, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită. Inițial, comisarul era acuzat și de abuz în serviciu, însă faptele s-au prescris, se arată în soluția Curții de Apel Iași.
În primă instanță, Tribunalul Vaslui hotărâse în ianuarie anul trecut, condamnarea lui Axente la 3 ani și 3 luni închisoare cu executare. De altfel, instanța de fond, pronunțase pedepse în cuantum total de 16 ani de detenție pentru inculpații găsiți vinovați.
Dosarul de corupție care a vizat Poliția Rutieră Vaslui se afla de opt ani pe rolul instanțelor de judecată. După sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui, La Curtea de Apel Iași, dosarul a fost disjuns în două cauze distincte: unul în care a rămas vizat fostul șef al Poliției Rutiere Vaslui, Iulian Munteanu, și o parte dintre colegi și superiori, și cel de-al doilea în care au rămas comisarul Axente, fostul șef al IPJ Vaslui, comisarul șef Mihai Carp, opt agenți și ofițeri rutieri, precum și câțiva oameni de afaceri care au mituit polițiștii, relatează Hotnews.
Cu excepția fostului ofițer din IGPR, Curtea de Apel Iași a decis vineri încetarea procesului penal pentru toți ceilalți inculpați, în contextul în care faptele s-au prescris.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.