Delicte

Fost polițist trimis în judecată de DNA BRAȘOV pentru obținerea pe nedrept a unor fonduri nerambursabile

 

Un fost agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov pentru „tentativă la folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată” și „folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada 12 noiembrie 2014 – 24 februarie 2015, inculpatul Blaj Aurel a încercat să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene pentru finanțarea proiectului «Sprijinirea instalării tânărului fermier Blaj Aurel în comuna Hărman, jud. Brașov», redenumit apoi «Preluare integrală fermă zootehnică în comuna Hărman, jud. Brașov».
În acest sens inculpatul a depus la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Brașov trei cereri de finanțare în cuprinsul cărora a creat aparența îndeplinirii cerințelor minime de eligibilitate/criteriilor suplimentare de selecție pentru acordarea sprijinului. De fiecare dată suma maximă nerambursabilă care îi putea fi acordată inculpatului era de 40.000 euro.
În perioada 2015-2016, inculpatul Blaj Aurel a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) două cereri unice de plată, în cuprinsul cărora a declarat în mod necorespunzător adevărului că utilizează suprafața de 1,24 ha teren agricol. Prin aceste demersuri, inculpatul Blaj Aurel a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 2.618 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză”.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani existente în conturile bancare ce aparțin inculpatului Blaj Aurel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare