Delicte

Fost polițist, prins în flagrant

Fost polițist, prins în flagrant
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Victor-Daniel Popescu, la data faptei agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Secţia 21, pentru trafic de influenţă.

La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Astfel, în 15 martie, Popescu ar fi primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare