Delicte

Fost inspector fiscal condamnat pentru luare de mită

 

Un fost inspector fiscal din județul Buzău a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Sentința a fost dată de Tribunalul Buzău și a rămas definitivă prin neapelare.

Inculpata, pe nume Dumitra – Elena Mărtin, a fost prinsă în flagrant de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în timp ce primea suma de 400 lei, pretinsă de la un contribuabil, pentru a-i soluționa favorabil și cu celeritate cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare auto.

„Menționăm faptul că dosarul penal a fost întocmit ca urmare a denunţului depus de contribuabil la S.J.A. Buzău, iar măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare cu tehnica din dotarea serviciului”, au informat reprezentanții DGA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare