Fost fotbalist prins drogat la volan
Fost fotbalist prins drogat la volan.
Fostul fotbalist Cristi Tănase, cunoscut suporterilor ca Dodel, a fost prins miercuri seara drogat la volan de către polițiștii piteșteni, care i-au suspendat permisul și i-au întocmit dosar penal.
Fotbalist talentat, Dodel nu se află la prima ispravă de acest gen. În iunie 2010, Cristi Tănase a rămas fără permis după ce a fost prins beat la volan, tot în Pitești.
„Piteșteanul Cristian Tănase, zis Dodel, fost fotbalist, a fost depistat, în această seară, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. Fostul fotbalist, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu. Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, au declarat surse polițienești pentru Știrile PRO TV.
În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase a jucat, printre alte echipe, și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Dodel a fost, de asemenea, și ”decarul” echipei naționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.