Delicte

Fost director în Compania Națională Aeroporturi București, trimis în judecată de DNA

Fost director în Compania Națională Aeroporturi București, trimis în judecată de DNA

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului IVAN GEORGE-ALEXANDRU, fost director general și comercial în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la trafic de influență,
– trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:


În intervalul 11 – 14 ianuarie 2022, o persoană trimisă în judecată anterior (comunicat 608/VIII/3 din 24 mai 2023), prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la angajatul unei societăți comerciale (martor în cauză) o sumă de 10.000.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra ministrului transporturilor și promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lui de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de cinci ani de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea unor spații comerciale, încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul.
În data de 03 octombrie 2022, același inculpat trimis în judecată anterior, împreună cu Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la aceeași persoană, o sumă necuantificată inițial, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra directorului general al CNAB și asupra ministrului transporturilor și promițând că îi vor determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de 1 an de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea spațiilor comerciale încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul. Cuantumul pretinderii a fost individualizat în data de 05 octombrie 2022 la suma de 1.200.000 de euro și adus la cunoștința martorului de către inculpatul Ivan George-Alexandru.
În datele de 14.02.2022 și 15.02.2023, inculpatul Ivan George-Alexandru, în contextul etapei nepublice interne, reprezentată de redactarea în cadrul CNAB a unui caiet de sarcini pentru o achiziție având ca obiect servicii de consultanță, ar fi permis în mod direct accesul unui martor la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, prin indicarea către acesta de date din conținutul caietului de sarcini (prima zi) și prin predarea acestui caiet de sarcini (a doua zi), anterior publicării acestuia, în data de 18 mai 2022, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button