Delicte

Fost director CFR, arestat pentru rele tratamente aplicate minorilor. Și-a abuzat, umilit și agresat trei copii

Fost director CFR, arestat pentru rele tratamente aplicate minorilor. Nicolae-Ciprian Vrânceanu, fost director general al Telecomunicaţii CFR SA, a fost pus sub urmărire penală și reținut, după ce și-a umilit, agresat și abuzat crunt copiii. Sau, cel puțin trei dintre ei. Ieri, Judecătoria Brașov a decis arestarea lui preventivă.
Acum zece zile, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.
Pe copii, după cum acuză anchetatorii, Îi supunea la umilințe, bătăi și înjurături, îi punea să stea în genunchi și să îi sărute mâna sau îi obliga să se uite împreună cu el la filme porno. Și îi amenința că îi va trimite în mormânt după mama lor.
Iată acuzațiile, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov:

„La data de 12 noiembrie 2022 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  1. Violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) Cod penal raportat la art. 193 alin. (1) Cod Penal.
  2. Amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod Penal
  3. Rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 Cod Penal
  4. Rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 Cod Penal
  5. Rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 Cod Penal
  6. Corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (4) Cod Penal
    Situația de fapt cu privire la care se desfășoară investigații este următoarea:
    În perioada ianuarie 2020 – octombrie , inculpatul, tatăl celor trei persoane vătămate, a comis numeroase acte de natură a pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acestora, respectiv:
    – A aplicat măsuri și a supus persoanele vătămate la tratamente umilitoare, precum obligarea acestora să participe la „şedinţe”, unde erau forțați să stea jos pe scaun în timp ce le ţine prelegeri, iar dacă vreunul dintre copii îndrăznea să se opună celor povestite, acesta era înjurat şi lovit. Prelegerile vizau chestiuni de natură a le periclita grav dezvoltarea intelectuală și morală
    – În aceleași împrejurări, a forțat persoanele vătămate să stea în genunchi, să își ceară scuze și să îi sărute mâna
    – A agresat-o fizic pe una dintre persoanele vătămate, prin lovirea cu pumnii în zona feței și a pieptului
    – A amenințat-o cu moartea pe aceeași persoană vătămată, respectiv că o va băga “jos” lângă mama sa
    – A obligat pe toate cele trei persoane vătămate, una dintre ele în vârstă de 11 ani la momentul respectiv, să vizioneze o înregistrare care surprindea întreținerea de raporturi sexuale, de natură a le periclita grav dezvoltarea morală”.

    Fost director CFR, arestat pentru rele tratamente aplicate minorilor.

    Vrânceanu a fost reținut vineri, iar sâmbătă a fost propus pentru arestare preventivă. Prin încheierea din data de 12.11.2022 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov s-a dispus arestarea preventivă.
    Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de către polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Poliția Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov

    „Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, dispusă ca urmare a existenței unei suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni, rezultată din probe. Aceasta nu este de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție”.

    Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov

    Trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

    Nicolae-Ciprian Vrânceanu, la data faptelor director general al Telecomunicaţii CFR SA, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi încheiat zeci de contracte care nu erau necesare, creându-se un prejudiciu de peste 3 milioane de lei.

    Potrivit unui comunicat al DNA transmis în 3 noiembrie procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae-Ciprian Vrânceanu, la data faptelor director general al SC Telecomunicaţii CFR SA, filială a CNCF-CFR SA, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată.

    Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2009 – 2010, Vrânceanu, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, ar fi încheiat în mod fraudulos, în dauna societăţii comerciale pe care o conducea, 57 de contracte cu 27 de societăţi comerciale, avocaţi sau persoane fizice autorizate având ca obiect prestarea unor servicii, în special de audit, certificare, consultanţă, evaluare profesională, lucrări de construcţii, sau livrarea unor bunuri (aplicaţii IT) care nu erau necesare.

    De asemenea, arată anchetatorii, Vrânceanu ar fi efectuat sau ar fi dispus efectuarea plăţilor în baza contractelor, deşi o parte din aceste servicii nu s-au executat sau executarea a fost formală, simulată, iar bunurile fie nu au fost livrate, fie nu erau corespunzătoare, utilizabile.

    DNA precizează că beneficiarii contractelor frauduloase ar fi fost cunoştinţe, prieteni, colegi de partid sau foşti colegi de serviciu, iar prejudiciul ar fi de 3.152.699 lei. Societatea Telecomunicaţii CFR SA s-a constituit parte civilă în cauză, menţionează procurorii.

    Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.


    Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

    Google Ads Whatsapp Channel

    Articole asemănătoare

    0 0 voturi
    Evaluarea articolului
    Abonaţi-vă
    Anunțați despre
    0 Comentarii
    Păreri in linie
    Vezi toate comentariile
    Back to top button
    Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare