Delicte

Fost angajat, furt de 12.000 de lei la o unitate de cazare din Poiana Brașov

Furt de 12.000 de lei la o unitate de cazare din Poiana Brașov…

La data de 04 ianuarie a.c., polițiștii Stațiunii Poiana Brașov au primit o sesizare, de la recepționerul unei unități de cazare, care semnala faptul că un bărbat ar fi sustras o sumă de bani din incinta complexului.
Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații care au dus, la scurt timp, la identificarea prezumatului autor, dar şi la lămurirea stării de fapt.

Astfel, la aceeași dată, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, fost angajat al unității, a pătruns în unitatea de cazare, de unde ar fi sustras suma de 12.000 de lei, după care a părăsit incinta”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Suspectul a fost condus la sediul Poliției, unde, în urma audierilor și în baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.


Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Stațiunii Poiana Brașov, urmând ca persoana să fie prezentată  Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button