Flagrant. Șofer drogat cu cocaină, reținut după ce a încercat să mituiască un polițist din Râșnov
Flagrant, ieri, în județul Brașov! Un șofer care ar fi fost drogat cu cocaină a fost reținut după ce a încercat să mituiască un polițist din Râșnov. Ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au organizat flagrantul. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Inculpatul în vârstă de 25 de ani este din municipiul Giurgiu. El i-a promis o sumă de bani unui agent de poliție pentru a nu lua măsurile legale în urma unui control rutier.
Flagrant pentru dare de mită
„În fapt, în aceeași zi, în jurul orelor 16.00, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Brașov – Poliția Stațiunii Râșnov fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic, pe raza localității Râșnov, un conducător al unui autoturism, iar în urma verificărilor pe linia depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice/substanțelor psihoactive, s-a constatat că acesta în urma testării cu aparatul alcooltest Drager, avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină. Întrucât era necesară recoltarea de mostre biologice, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea determinării cu exactitate prezenței în organism a alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto i-a promis agentului de poliție sume de bani de 500 lei, 1.000 de lei și în final 5.000 de lei pentru a-l determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu-i fie recoltate mostre biologice”, se arată într-un comunicat remis de DGA.
Agentul de poliție a refuzat propunerea și i-a anunțat pe ofițerii DGA.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Găsiți aici comunicatul DGA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.