Delicte

FLAGRANT. Prins şofând fără permis, a încercat să mituiască un agent de poliţie

 
Un bărbat depistat la volan fără a avea permis de conducere a încercat să scape de dosar penal mituind un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. M.C.C. a fost surprins şofând fără permis ieri şi i-a promis agentului o sumă de bani, cu scopul să nu-i întocmească dosar penal. Dar, în loc să accepte „afacerea”, poliţistul i-a sesizat pe lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Iaşi, iar aceştia au organizat un flagrant, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Astfel, M.C.C. a fost urmărit în timp ce-i oferea poliţistului 1.500 de lei, promiţându-i, totodată, că-i va da şi alte bunuri, ca să nu-i facă dosar penal.
După flagrant, s-a început urmărire penală faţă de suspect cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. „Faţă de inculpat nu s-a luat nici o măsură preventivă întrucât acesta şi-a recunoscut fapta”, se menţionează într-un comunicat remis, astăzi, de DGA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button