Delicte

FLAGRANT. Polițist din BRAȘOV, prins în timp ce primea 700 de lei, cu titlu de MITĂ

  • dga-465x390_276034.jpg

Un polițist din Brașov a fost prins, astăzi, în timp ce lua mită de la un șofer, pentru a nu-l sancționa. Flagrantul a fost organizat de polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Polițistul vizat lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția 3 Poliție – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare.

„În cauză, dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unei sesizări transmisă unității de parchet de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către agentul de poliție, în cazul constatării unor încălcări ale normelor la regimul rutier, în urma căreia procurorul de caz a dispus activități de procedură penală în vederea realizării probatoriului.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 22 februarie a.c., polițistul a depistat o persoană care a săvârșit o contravenție în trafic și, pentru a nu aplica sancțiunea corespunzătoare, a stabilit o întâlnire pentru data de astăzi, când a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei cu titlu de mită.
În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea I.G.P.R. – D.O.S. Brașov”, se arată într-un comunicat remis de DGA.

Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button