Delicte

FLAGRANT. Doi poliţişti au fost prinşi luând şpagă de la un şofer

 
Doi poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ieri, după ce au fost prinşi în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Timiş luând 1.300 de lei mită de la un şofer, ca să nu-i întocmească dosar penal pentru conducerea unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate.
Flagrantul a fost organizat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, după un denunţ formulat de conducătorul auto. 
Bărbatul a sesizat faptul că, în timp ce conducea maşina personală, a fost oprit de un agent care i-a reţinut permisul de conducere şi actele autoturismului, întrucât numerele de înmatriculare erau expirate. Cu această ocazie, poliţistul i-ar fi dat de înţeles că, în schimbul unor foloase materiale, îl poate favoriza pentru a nu-i întocmi dosar penal. În acest sens, i-ar fi cerut să se întâlnească mai târziu într-un anumit loc.
„La ora stabilită, denunţătorul a fost prezent în locul precizat, unde a fost interpelat de un alt agent de poliţie, colegul primului, care, în schimbul restituirii documentelor reţinute şi pentru a nu întocmi dosar penal în cauză pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1, C.P., a primit suma de 1.300 lei”, au informat reprezentanţii DGA Timiş.
Faţă de cei doi agenţi a fost începută urmărirea penală şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button