Delicte

Flagrant! Brașoveancă „săltată” după ce a încercat să dea mită pentru permisul auto

O brașoveancă a fost „săltată” după ce a încercat să dea mită pentru permisul auto.

„În cursul zilei de astăzi, 19.09.2023, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Brașov au fost sesizați de conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov cu privire la faptul că, la unul dintre ghișeele instituției, s-a prezentat o femeie, în vârstă de 32 de ani, care a oferit o sumă de bani cu titlu de mită pentru a promova proba teoretică necesară pentru obținerea permisului de conducere.


În fapt, persoana în cauză s-a prezentat la ghișeul respectiv având asupra sa dosarul de candidat și solicitând să fie programată, în aceeași zi, pentru susținerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere – categoria B.
Între filele dosarului, angajatul SPCRPCIV Brașov a identificat suma de 400 de lei cu privire la care candidata a precizat că a introdus-o pentru a determina în acest mod personalul instituției să o ajute să promoveze proba respectivă.
Lucrătorii DGA – SJA Brașov au procedat la constatarea infracțiunii flagrante de dare de mită, persoana în cauză fiind condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru continuarea cercetărilor”
, se arată într-un comunicat remis de DGA.


Numai în ultima lună, angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au sesizat la Direcția Generală Anticorupție 12 situații în care li s-au oferit diverse sume de bani cu titlu de mită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button