Delicte

Flagrant. A cerut 94.500 de euro pentru locuri de muncă și pentru…

A cerut 94.500 de euro pentru locuri de muncă și pentru alte intervenții ilegale… Suspecta în cauză a fost prinsă în flagrant.

Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Arad, sub coordonarea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează cercetări în caz. Persoana cercetată este acuzată de trafic de influență.

„Din probatoriul administrat până în prezent, rezultă că, în perioada 2019 – 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro, din care ar fi primit 64.500 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:

– angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,

– angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad,

– obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului”, se arată într-un comunicat remis de DGA.

Prinderea în flagrant s-a realizat ieri, când suspecta ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

Astăzi, femeia urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ea beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Doar ca fapt divers, că am văzut că se dau șpăgi uriașe să zaci la „stat”. „PSD și PNL adaugă aproape 100 de noi posturi și creșteri salariale cu până la 50% la Administrația Fondului de Mediu”. Dintr-un foc 100… Citeşte mai mult »

Back to top button