Delicte

Femeie cercetată penal după ce a încercat să mituiască un examinator auto

 

O femeie în vârstă de 46 de ani, candidată la susținerea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, este cercetată penal, după ce a încercat să-l mituiască pe agentul examinator auto.

Poliţistul, din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, a sesizat, vineri, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova cu privire la faptul că femeia i-a dat 350 de euro în scopul de a o promova la proba practică.

„În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar sub coordonarea procurorului de caz ofițerii DGA au efectuat cercetări în urma cărora s-a reținut că, în aceeași zi, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în autoturismul de școală pentru susținerea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, inculpata i-a înmânat agentului examinator dosarul de candidat în care introdusese în prealabil un plic de utilități în care se afla suma de 350 de euro. Când agentul examinator a descoperit suma de bani i-a solicitat acesteia să explice prezența banilor în dosarul de examinare, moment în care inculpata a recunoscut inițial că a remis suma de bani pentru promovarea probei practice, după care a justificat gestul prin faptul că a uitat banii în dosar”, se explică într-un comunicat remis astăzi de DGA.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare