Delicte

Fals medic, depistat de procurori

Fals medic, depistat de procurori

O femeie care a pretins că este medic ORL, a consultat o pacientă şi i-a recomandat tratament a fost trimisă în judecată de procurorii bucureşteni. Femeia a folosit o ştampilă falsă pentru a prescrie o reţetă pacientei.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au anunţat, miercuri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei femei, sub control judiciar, pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, şantaj în formă continuată, folosirea instrumentelor false.

În perioada martie-iulie 2022, cu intenţie, la o adresă din Municipiul Bucureşti, sector 2, o inculpată a exercitat fără drept profesia de medic, calitate pe care nu o deţinea, cu ocazia efectuării unor controale medicale specifice profesiei de medic ORL ce au constat în examinarea directă – nemijlocită a unei paciente, recomandarea unor tratamente de specialitate, eliberarea unor reţete pentru tratarea cu anumite medicamente şi stabilirea unor diagnostice medicale clare”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au menţionat că femeia a folosit cu intenţie „un instrument oficial falsificat reprezentat de o ştampilă falsă aplicată pe o reţetă eliberată pacientei, ce conţinea menţiunea faptului că inculpata deţinea calitatea medic, cunoscând că acest instrument este unul falsificat ce nu reprezintă realitatea, întrucât nu deţinea calitatea de medic”.

Procurorii au cerut prin rechizitoriu să fie pus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale femeii, până la concurenţa sumei de 54.600 lei (10.000 euro constituire parte civilă, plus 5.000 lei cheltuieli judiciare) în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Dosarul cauzei a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare