Delicte

Fals medic, arestat preventiv pentru 30 de zile

 

Un bărbat asupra căruia s-au găsit mai multe ştampile medicale, dar care nu figurează ca medic în evidenţele instituţiilor, şi care emitea pretinse acte medicale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat Poliţia Capitalei. Decizia nu este definitivă.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, după ce o femeie l-a reclamat că i-a eliberat un document pretins medical, infirmat ulterior de medici.

„Marţi, 26 februarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Din verificările efectuate la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare