Delicte

EXCLUSIV. BRAȘOV. Condamnat după un incident sângeros într-un bistrou din oraș

  • politie_13.png

Un bărbat de 33 de ani a fost condamnat săptămâna aceasta la 1 an de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, după ce în noiembrie anul trecut a rănit un tânăr de 19 ani, într-un bistrou din oraș.

În urma atacului, tânărul de 19 ani a fost transportat la spital, iar agresorul, de loc din Săcele, a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

„În urma primelor cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii spontane, un bărbat, în vârstă de 32 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, l-ar fi agresat pe tânărul, în vârstă de 19 ani, lovindu-l în zona pieptului cu un obiect ascuțit înțepător, în timp ce se aflau în interiorul unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov. Persoana vătămată a părăsit locația, deplasându-se la domiciliu, ulterior solicitând un echipaj medical, fiind transportat la spital pentru investigații medicale”, a explicat, la vremea respectivă  purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru (vezi AICI).

Dosarul a fost înregistrat inițial la Judecătoria Brașov, apoi instanța a declinat compența Tribunalului Brașov, unde a și fost dată sentința, dar nici pentru lovire sau alte violențe, nici pentru tentativă la omor, ci pentru purtare abuzivă.
Astfel, inculpatul a primit 1 an de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani și va avea de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la o instituţie din subordinea Consiliului Local Săcele, judeţul Braşov sau la o instituţie din subordinea Consiliului Local Braşov.

De asemenea, va avea de frecventat unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Inculpatul Constantin-Valentin T. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 15.11.2021-15.12.2021.

Instanța a luat măsura confiscării speciale a cuţitului cu lungimea totală de 34 cm şi cu lama cu lungimea de 21 cm, depus la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov.

Totodată, s-a luat act că partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. și că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.  Există drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button