Două doctorițe au fost arestate preventiv
Două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon, acuzate de omor cu premeditare în cazul morților de la unitatea medicală din Capitală, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Doctoriţa M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare), iar doctoriţa P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare).
„La data de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. și P.M., având calitatea de medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență «Sf. Pantelimon» București.
Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).
În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardiorespirator.
În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.
La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.
Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare aurmăririi penale față de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secției Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei.
Față de inculpatele M.M.A. și P.M., precum și față de suspecta C.M. a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore”, au informat procurorii.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
La pușcărie cu aceste nenorocite.