Delicte

Dosarul stimulatoarelor cardiace refolosite se extinde

Dosarul stimulatoarelor cardiace refolosite se extinde. Parchetul General a anunţat vineri că a pus sub urmărire penală alţi doi medici şi un fost manager de spital, acuzaţi că l-au ajutat sau i-au furnizat cardiologului Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, este vorba de un medic cardiolog, un şef de clinică de cardiologie şi un fost manager de spital.

Medicul cardiolog este acuzat de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.

În fapt, suspectul, în calitate de medic cardiolog, i-a furnizat stimulatoare şi defibrilatoare a căror sursă nu se cunoaşte inculpatului (Dan Tesloianu – n.r.), care a operaţionalizat reţeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare. Acesta din urmă a implantat dispozitivele medicale menţionate unor pacienţi cu ignorarea riscului de a provoca acestora probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară şi având drept urmare lezarea dreptului constituţional al pacienţilor la sănătate”, explică Parchetul General.

Alți doi medici și un fost manager de spital urmăriți

Dosarul stimulatoarelor cardiace refolosite se extinde. Cea de-a doua persoană, şef de clinică de cardiologie în perioada 2017 – iulie 2022, este acuzată de săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.

În fapt, suspectul a avizat, cu încălcarea legislaţiei în domeniu, un înscris conţinând o listă de dispozitive, care puteau fi sterilizate (fiind menţionate în primul rând stimulatoarele şi defibrilatoare cardiace), în baza căruia s-a continuat sterilizarea unor dispozitive medicale de unică folosinţă în cadrul Secţiei Clinice Oftalmologie din cadrul unui spital din municipiul Iaşi. Totodată, suspectul a semnat şi avizat în anul 2018, cu ignorarea şi încălcarea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 961/2016 în vigoare la acea dată, două înscrisuri denumite ‘Protocol de recuperare a dispozitivelor implantabile de la pacienţi decedaţi’, precum şi ‘Protocol de utilizare a dispozitivelor implantabile resterilizate (DIR) – în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare’ , care nu au fost înregistrate şi avizate de către consilierul juridic al unităţii medicale”, precizează procurorii.

Fostul manager al unui spital din municipiul Iaşi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în formă continuată (două acte materiale).

„În fapt, suspectul, în calitatea de fost manager al unităţii medicale, a semnat două adrese destinate Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, respectiv Direcţiei de Sănătate publică Iaşi, prin care acesta accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, îndeplinindu-şi astfel în mod defectuos atribuţiile de serviciu, fără a se asigura cu privire la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în cadrul persoanei juridice publice şi cu privire la faptul că interesele legitime ale pacienţilor erau protejate, girând acţiunile ilegale ale medicului inculpat care a operaţionalizat reţeaua prezentată în comunicatele de presă anterioare”, afirmă Parchetul.

Bunuri sub sechestru

Pe de altă parte, Parchetul a anunţat că a pus sub sechestru mai multe sume de bani, dar şi imobile şi tablouri aparţinând unor pictori naţionali de renume, în urma percheziţiilor efectuate la medicii din Iaşi implicaţi în acest caz.

Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru dare de mită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Cuuum? ,,Eroii” în alb sunt niște lichele ahtiate după bani? Nuuuu cred.
Așa cum nu cred că ar fi fost în stare să participe la injectarea forțată. Pentru că i-ar fi oprit jurământul, conștiința, onoarea… .

Back to top button