Dosarul „Catacombe” a fost înregistrat la Tribunalul Brașov / Viceprimarul Flavia Boghiu are calitate de inculpat, alături de…
Dosarul „Catacombe” a ajuns la Tribunalul Brașov, unde a fost înregistrat cu numărul 1908/62/2024. Viceprimarul Flavia Boghiu are calitate de inculpat, alături de Cristine Manolache, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov.
Amintim, în luna februarie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de cele două, care erau considerate „suspecte”, pentru „abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
Potrivit unui comunicat remis la acea vreme, în ordonanța procurorilor se arăta că:
„În perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit «Catacombe Brașov», aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente. Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Dar pe Scripcarel,cum l au scăpat mizerabilii de la “centru”?