Delicte

Dosare penale în trafic, în Brașov și Predeal

Dosare penale în trafic…

Polițiștii rutieri au desfășurate dosare penale în trafic, în Brașov, Săcele și Predeal. Astfel, ieri, agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au oprit pe o stradă din municipiul Brașov un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 39 de ani, din localitatea Săcele. În cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul nu avea ce căuta pe drumurile publice, întrucât numerele provizorii atribuite inițial vehiculului erau expirate.

Mai mult decât atât, polițiștii au observat că bărbatul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, fapt pentru care a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,68 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În alt caz, în aceeași zi, în jurul orei 10.45, un alt echipaj de poliție, tot de la Secția 1, a oprit un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitate. Și acest conducător auto a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 08 decembrie a.c., puțin după miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au oprit un autoturism, în cadrul unui filtru organizat pentru verificarea legalității documentelor prevazute de lege.

Astfel, în cadrul controlului, s-a stabilit că cel aflat la volanul autovehiculului, respectiv un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Săcele, emana halena alcoolică, fapt pentru care polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilitest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitiva, respectiv de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Ca urmare a acestor rezultate, conducătorii auto identificați au fost conduși la o unitate medicală autorizată, unde le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”,
a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.

În cauzele prezentate au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button