Dosare penale în Brașov și Poiana Brașov pentru încălcarea regimului articolelor pirotehnice

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează acte de cercetare penală în cadrul unor dosare penale pe care le-au deschis după ce au identificat persoane care au încălcat în regimul articolelor pirotehnice.
Astfel, ieri, 30 decembrie, în urma verificărilor efectuate la un punct de lucru autorizat pentru comercializarea de articole pirotehnice din categoria F1, polițiștii din cadrul Secției 4 au identificat într-un autoturism aparținând reprezentantului unei societăți, respectiv al unui bărbat de 37 de ani, din municipiul Brașov, mai multe tipuri de articole pirotehnice din categoria F1.
„Cu privire la articolele pirotehnice identificate în autovehicul, având în vedere faptul că acestea erau deținute în alt loc decât cel prevăzut pentru comercializare, polițiștii au dispus ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor“, a informat Poliția Brașov.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au constatat în flagrant faptul că o femeie de 26 de ani, administrator al unei societăți comerciale, deținea fără drept, în vederea comercializării, articole pirotehnice din categoria F1 într-un spațiu comercial din stațiune.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că societatea comercială respectivă nu este autorizată pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au procedat la ridicarea, în vederea continuării cercetărilor, a articolelor pirotehnice identificate.
În cele două cauze au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorilor desemnați din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 126 din 1995, cu modificările ulterioare, privind regimul materiilor explozive.
Potrivit noilor modificări legislative, deținerea, comercializarea sau folosirea articolelor pirotehnice fără autorizație constituie infracțiune și atrage răspunderea penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






