Dosar penal pentru codotomie, în județul Brașov
Proprietarul unui câine s-a ales cu dosar penal, pentru codotomie (tăierea cozii animalului). Polițiștii din cadrul Biroul pentru Protecția Animalelor – Brașov efectuează cercetări în caz.
„La data de 25.10.2023, polițiștii din cadrul structurii specializate au efectuat un control, în localitatea Hărman, din județul Brașov, la deținătorul unor exemplare canine. La adresa bărbatului, de 43 de ani, polițiștii au identificat un exemplar canin, din rasa Dobermann, care prezenta coada tăiată (codotomie), pentru care medicul veterinar, din cadrul structurii de poliție a întocmit o fișa de observație clinică.
Față de cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar, în care cercetările vor fi continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de «intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor», faptă prevăzută și pedepsită de legea privind protecția animalelor, urmând ca la finalul cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.