15 tone de deșeuri din dezmembrări auto, depozitate necorespunzător de o societate comercială din județul Brașov / Dosar penal (video)
Dezmembrări auto…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov au desfășurat ieri, 17 iulie, o acțiune de control la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Bod, județul Brașov, în baza Planului de acțiune „Deșeuri 2025”, care vizează verificarea respectării legislației de mediu de către operatorii economici.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat aproximativ 15.000 kg deșeuri periculoase și nepericuloase, care proveneau din dezmembrări auto și care erau depozitate neconform, precum și un recipient din plastic care conținea circa 700 litri de ulei uzat, stocat într-un spațiu neamenajat corespunzător, la care exista risc de poluare prin scurgeri necontrolate.
Dezmembrări auto…
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și a întregii activități infracționale.
Cercetările se desfășoară pentru săvârșirea infracțiunii de „eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate”, faptă prevăzută de legislația privind regimul deșeurilor.
Întreaga cantitate de deșeuri a fost indisponibilizată și lăsată în custodia societății comerciale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare la alți operatori economici de pe raza județului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

