Delicte

Dosar disjuns: SC Regiotrans SRL – trimisă în judecată, fostul director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Brașov, Costache Nicolau – cercetat în continuare

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus disjungerea dosarului din 2015 privind fapte de corupţie în domeniul transportului feroviar. Astfel, în timp ce SC Regiotrans SRL va fi judecată pentru obținere ilegală de subvenții, continuă cercetările față de inculpații Florin Hădărean, la data faptei director general SC REGIOTRANS SRL, pentru infracțiunea de dare de mită, precum și față de inculpatul Costache Nicolau, la data faptelor director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Brașov, pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

Potrivit unui comunicat remis astăzi de DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Estrella Ștefănescu, șef serviciu Urmărire Transporturi în cadrul CNCF CFR SA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (7 acte materiale);

Iorgu Ganea, asociat al inculpatei SC REGIOTRANS SRL și fost administrator al aceleiași societăți, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordare de subvenții cu încălcarea legii, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);
– evaziune fiscală (29 acte materiale);

SC REGIOTRANS SRL, operator de transport feroviar public de călători, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

SC RAIL FORCE SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (64 acte materiale);

SC RC CF TRANS SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– evaziune fiscală;
– complicitate la participație improprie în modalitatea instigării la infracțiunea de acordarea de subvenții cu încălcarea legii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (74 acte materiale);

SC MARUB SA, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (28 acte materiale).

„Inculpata Ștefănescu Estrella, în calitate de șef serviciu în cadrul CNCF-CFR SA, în perioada 3 iunie 2010 – 6 aprilie 2015, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, a pretins, a acceptat promisiunea, respectiv după caz, a primit, de la directorul general al SC REGIOTRANS SRL, sume de bani și foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon și abonament telefonic, servicii de cazare în stațiune turistică, reparații la autoturismul personal etc., precum și suma de 923 lei numerar).
Activitățile în legătură cu care aceasta a primit banii și bunurile sub formă de mită au constat în confirmarea, din partea CNCF CFR SA, a volumului de tren km (indicator principal în funcție de care se acorda subvenția) realizat de inculpata REGIOTRANS SRL. Documentele în care era făcută această confirmare au fost atașate cererilor și notelor de fundamentare pe baza cărora inculpata SC REGIOTRANS a obținut, în mod nelegal, subvenții de la bugetul de stat.
În perioada 7 ianuarie 2009 -20 ianuarie 2015, în baza unui număr de 74 de cereri și a notelor de fundamentare și justificare a subvențiilor atașate cererilor, inculpatul Ganea Iorgu și Comana Costel (persoană care a avut calitatea de suspect, decedat în data de 25.02.2015), i-au determinat pe funcționarii publici din cadrul Ministerului Transporturilor-Direcția Economică (care au acționat fără vinovăție), să acorde inculpatei SC REGIOTRANS SRL, subvenții în valoare totală de 236.238.281 lei (echivalentul a 54.506.882 euro) cu încălcarea legii.
Suma de 236.238.281 lei reprezintă parte din suma totală de 1.061.343.466 lei ce a fost încasată de inculpata SC REGIOTRANS SRL cu titlu de subvenție de la buget în perioada 2009-ianuarie 2015”, se arată în comunicatul remis de DNA.

Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.156.064.128 lei. În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat cu titlu de subvenție și prin evaziune fiscală, respectiv pentru confiscarea specială a sumei ce face obiectul infracțiunii de luare de mită, s-au instituit măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Detalii găsiți AICI!

Față de ceilalți suspecți menționați de DNA în 2015 (n.r. expetându-i pe Florin Hădărean și Costache Nicolau, care sunt cercetați în dosarul disjuns) s-a dispus clasarea.

Pentru mai multe informații, CITIȚI ȘI:

Om de afaceri reţinut de DNA, în dosarul percheziţiilor din BRAȘOV

UPDATE Percheziţii la BRAȘOV: O șefă primea mită bani de nuntă

DNA. Percheziţii la RC-CF Trans Brașov și Regionala CFR Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare