Delicte

Doi vârstnici din BRAȘOV i-au înmânat unui escroc peste 88.000 de lei / Polițiștii l-au prins în FLAGRANT în timp ce făcea o a treia victimă

  • telefoninselaciune.jpg
 

Un tânăr de 24 de ani, din județul Constanța, a fost reținut de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Brașov, după ce a comis înșelăciuni de zeci de mii de lei, la Brașov, în dauna unor vârstnici.
Constănțeanul este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de „înșelăciune”.

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 26 iulie 2022, o femeie în vârstă de 52 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost contactată telefonic de către o persoană de sex masculin, care prin inducerea în eroare a femeii, prin aceea că s-ar fi prezentat drept soțul acesteia, i-ar fi solicitat acesteia o sumă de bani, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale. În urma apelului telefonic, persoana vătămată s-ar fi întâlnit pe raza municipiului Brașov cu apelantul, căruia i-ar fi înmânat suma de 52.600 lei, constatând ulterior că a fost înșelată.
La aceeași dată, în jurul orei 15.00, un bărbat în vârstă de 73 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin care, prin inducerea în eroare a acestuia, prin aceea că, folosindu-se de calități oficiale, i-ar fi solicitat acestuia suma de 36.000 lei, sumă necesară în vederea realizării unei intervenții chirurgicale pentru ginerele său, care ar fi suferit un accident. În urma unei întâlniri stabilite și de această dată în prealabil, autorul s-ar fi deplasat la locuința persoanei vătămate, unde ar fi intrat în posesia sumei de bani solicitate”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia-Olaru.

Prins în flagrant

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor ca fiind tânărul în vârstă de 24 ani, din județul Constanța, pe care au reușit să-l prindă în flagrant.

„La data de 05 august 2022, în jurul orei 23.50, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au reușit prinderea în flagrant a tânărului în vârstă de 24 ani, imediat după săvârșirea unei fapte similare, respectiv acesta, folosindu-se de calități oficiale, ar fi indus în eroare o altă femeie, căreia, sub pretextul că fiul său ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală, i-ar fi solicitat suma de 15.000 lei, cei doi întâlnindu-se la domiciliul persoanei vătămate”, a explicat sursa citată.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare