Delicte

Doi soţi, acuzaţi că au ţinut sclav un bărbat cu probleme psihice

Doi soţi, acuzaţi că au ţinut sclav un bărbat cu probleme psihice

Doi soţi din Bihor sunt acuzaţi că ai ţinut sclav timp de 13 ani un bărbat cu probleme psihice. Cei doi l-ar fi obligat să doarmă într-o fermă şi l-ar fi bătut ca să muncească.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat joi două percheziții domiciliare, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor „pentru documentarea activității infracționale a două persoane, soț și soție, de 64 și 68 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în modalitatea exploatării prin muncă”.
Anchetatorii au stabilit că „în perioada 2011 – prezent, cei doi ar fi racolat un bărbat, de 43 de ani, fără adăpost, cu o situație materială precară, cu probleme psihice cunoscute și, profitând de situația sa de vulnerabilitate, l-ar fi cazat în condiții improprii, la ferma de animale pe care aceștia o dețin în proximitatea localității Valea lui Mihai, unde l-ar fi exploatat prin muncă zilnică, supunându-l la violențe de fizice repetate și tratamente degradante”.

Cei doi l-ar fi deposedat de actele de identitate, actele medicale, l-ar fi privat de tratamentul necesar afecțiunilor de care suferă și ar fi încasat ajutoarele sale sociale, aspecte ce au contribuit la vulnerabilitatea sa, creând condițiile ideale exploatării, au mai aflat anchetatorii, scrie Mediafax.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate diferite înscrisuri, actul de identitate al bărbatului de 43 de ani, două dispozitive mobile de stocare a datelor informatice, precum și 8.800 de euro.

Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, urmând ca, vineri, acestea să fie prezentate la Tribunalul Bihor, pentru dispunerea de măsuri legale.

În prezent persoana vătămată beneficiază de sprijinul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button