Delicte

Doi medici stomatologi sunt cercetați pentru înșelăciune și alte infracțiuni

Doi medici stomatologi sunt cercetați pentru înșelăciune și alte infracțiuni.

Astăzi, polițiști din cadrul I.P.J. Arad – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiul Arad, în cadrul acestui dosar penal, care vizează săvârşirea infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune,fals intelectual şi uz de fals.


În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2019-2022, doi medici stomatologi din cadrul unei societăți comerciale cu sediul în mun. Arad, jud. Arad, având ca obiect de activitate furnizarea de servicii stomatologice, şi-ar fi exercitat profesia fără a îndeplini toate condițiile privind autorizarea exercitării profesiei de medic stomatolog şi au indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Arad prin aceea că au solicitat decontarea unor servicii medicale stomatologice cu

privire la care există date că, în realitate, nu au fost prestate, în acest sens fiind întocmite și utilizate înscrisuri necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a fi decontată contravaloarea serviciilor stomatologice fictive, cauzându-se astfel o pagubă în patrimoniul Casei de Asigurări de Sănătate Arad. Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit în cauză”, a informat Parchetul.

Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări în cauză.

Inculpații beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button