DNA, percheziții cu sprijin din SUA / Ar fi vizată o bază militară
DNA a făcut percheziții cu sprijin din SUA. În caz ar fi vizată și baza militară de la Kogălniceanu.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.
În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Comunicatul DNA poate fi găsit AICI.
Conform hotnews.ro, ar fi vizată și baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Ar achiziții făcute la această bază militară.
Ar fi suspiciuni de corupție (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziții) și abuz în serviciu.
După cum amintește presa centrală, la finalul anului trecut, polițiștii și procurorii DIICOT au făcut, de asemenea, percheziții vizând această bază militară. Membrii unei grupări sunt acuzați că, din 2017, au furat de la baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu combustibil. Prejudiciul ar fi în valoare de aproximativ 2.000.000 dolari. Prejudiciat ar fi guvernul federal al SUA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.