Delicte

DNA: Moștenitori lăsați fără locuințe de persoane acuzate de fals. Au loc peste 20 de percheziții

Moștenitori lăsați fără locuințe de persoane acuzate de fals…

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și de fals, săvârșite în perioada 2018-2022, de către persoane specializate în identificarea și însușirea nelegală a unor bunuri imobile, ce au aparținut unor persoane decedate, cu prejudicierea moștenitorilor legali.


Profitul obținut din tranzacționarea ulterioară a acelor imobile depășește suma de 1.365.223 lei.
În cursul zilei de 13 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Prahova și Vâlcea reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul DGPMB – Serviciul Investigații Criminale, care au fost delegați să desfășoare mai multe activități procedurale, din partea lucrătorilor din cadrul DGPMB – Serviciul Acțiuni Speciale și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 luna în urmă

[…] Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.  » Citește toată știrea aici… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare