Delicte

DNA Brașov a finalizat ancheta într-un caz cu fonduri europene

DNA Brașov a finalizat ancheta într-un caz cu fonduri europene.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a șapte inculpați (între care și societățile comerciale SC Aulis Comimpex SRL, SC Trifoiașul Prod SRL și SC DJV Impresa SRL) pentru săvârșirea, în forma autoratului și a complicității, a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, a informat DNA, într-un comunicat de presă.

DNA Brașov a finalizat ancheta într-un caz cu fonduri europene

Potrivit sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În perioada noiembrie 2011 – decembrie 2015, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – «Construcție pensiune turistică…..», unul dintre inculpați, administrator al SC Aulis Comimpex SRL, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cercetați în prezenta cauză, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) mai multe documente false și inexacte (facturi fiscale, situații de lucrări, procese-verbale, etc.), ce ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei totale de 732.584 lei. Aceste documente ar fi avut rolul de a demonstra că toate cheltuielile ar fi fost eligibile și că ar fi fost realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare”. 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button