DN 11: Șofer aflat sub influența alcoolului, prins că transporta doi copii în portbagaj

Un șofer aflat sub influența alcoolului a fost sancţionat de poliţiştii rutieri din judeţul Covasna cu o amendă de peste 5.000 de lei, după ce a fost depistat circulând cu viteză, sub influenţa alcoolului şi transportând doi minori în portbagaj. Controlul a avut loc pe DN 11, în județul Covasna.
„Un conducător auto a fost sancţionat contravenţional pentru mai multe abateri. Acesta a fost depistat circulând cu depăşirea limitei legale de viteză şi încălcând regulile privind depăşirea.
Testarea alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că acesta transporta doi minori fără centuri de siguranţă sau sisteme de fixare omologate, aceştia aflându-se în portbagajul autoturismului”, au precizat reprezentanţii Poliţiei.
Şoferul a primit o amendă în valoare de 5.062 lei, iar permisul de conducere i-a fost reţinut pentru o perioadă de 150 de zile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





