Directorul general adjunct al APIA, reținut pentru luare de mită în vederea unei angajări
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpatului DUMITRAȘCU BOGDAN DUMITRU, director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„La data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe respectiv înainte și după angajare.
În contextul menționat mai sus, la data de 21 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
Potrivit DNA, inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar astăzi va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.