Delicte

Directori ai Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară, trimiși în judecată de DNA

Directori trimiși în judecată de DNA…

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

OȚOIU MARCEL și PUȚANU CLAUDIU FLORIN, la data faptelor director general, respectiv director general adjunct al Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

DINU VASILE, la data faptelor director al Direcției Logistice din cadrul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

LEHOVIDA RADU VASILE, la data faptelor expert 1A în cadrul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviara (CENAFER), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,

Persoană fizică, administrator al S.C. Naca Project S.R.L, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
S.C. NACA PROJECT S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

Date din rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2016 – 2019, inculpații Oțoiu Marcel, Puțanu Claudiu Florin și Dinu Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Lehovida Radu Vasile, cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi încheiat cu SC Naca Project S.R.L trei contracte care ar fi avut ca obiect achiziția unor servicii de reparare și întreținere sisteme de pază electronică, pentru 10 sisteme instalate la imobile ale CENAFER.
Serviciile respective ar fi fost achiziționate de instituția publică în condițiile în care societatea respectivă nu ar fi deținut o licență specială, eliberată de I.G.P.R., pentru efectuarea acelor activități, iar în perioada încheierii primelor două contracte firma nu ar fi avut niciun salariat.
În contextul menționat mai sus, inculpatul Lehovida Radu Vasile, fiind desemnat membru al comisiei de recepție, ar fi întocmit și semnat 26 procese-verbale de recepție prin care ar fi atestat în fals faptul că serviciile ce au făcut obiectul celor trei contracte ar fi fost prestate.
Cu toate acestea, CENAFER a achitat integral către SC Naca Project S.R.L contravaloarea totală (273.031 lei) a serviciilor contractate deși în realitate acestea nu ar fi fost prestate.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține S.C. Naca Project S.R.L. CENAFER s-a constituit parte civilă în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare