Delicte

Director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, urmărit penal de DNA, în urma unei tabere în Poiana Braşov

 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat în urmă cu câteva minute că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Cristian Meleşteu, director al Direcției Programe și Activități pentru Studenți din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, pentru uz de fals şi abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2013, suspectul, în calitatea menţionată, a încălcat atribuţiile de serviciu şi, „sub pretextul desfășurării proiectului studențesc ED-ECO Sport, a organizat la un hotel din Poiana Brașov o tabără politică de dezvoltare personală și leadership pentru organizația de tineret a unui partid politic” – conform unor surse, ar fi beneficiat de tabără TSD Argeş.
 
Costurile cu cazarea şi masa celor peste 100 de participanţi s-au ridicat la 14.000 de lei şi au fost suportate din fondurile publice gestionate de Ministerul Tineretului şi Sportului. Suma respectivă constituie „un folos necuvenit pentru formațiunea politică”, după cum susţin procurorii DNA.
Conform anchetatorilor, o parte din persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect erau studenţi ai unei facultăţi din Piteşti care au participat la acel eveniment doar „pe hârtie”.
 
Cristian Meleşteu s-a prezentat astăzi la DNA, însă nu a vrut să facă declaraţii jurnaliştilor adunaţi la sediul instituţiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button