Delicte

DIICOT. Un bărbat convertit la islam, reținut pentru terorism

 

Un bărbat din judeţul Neamț a fost reținut, astăzi, de procurorii DIICOT, fiind acuzat pentru fapte de terorism, după ce şi-a exprimat  intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale MAI.

„În fapt s-a reținut că inculpatul Bîrzu Cristian, domiciliat în Roman, județul Neamț, cetățean român convertit la islam și identificat cu indicatori de radicalizare, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania, și-a exprimat intenția de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării, acesta aflându-se sub măsura controlului judiciar într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Bacău”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

Bărbatul a fost condamnat în februarie 2015 de către Tribunalul Neamț la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, faptă ce a avut loc în 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului.

Procurorii DIICOT Iaşi, în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, au efectuat, astăzi, nouă percheziții domiciliare pe raza municipiilor Vaslui și Roman, care l-au vizat pe cetățeanul român convertit la islamism. 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte de cult islamice, bani, 16 telefoane mobile, 14 hard-diskuri, 15 laptopuri, 15 stikuri, 4 imprimante, acte de identitate și de altă natură falsificate. Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații (SRI).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button