Delicte

DIICOT și BCCO Brașov, percheziții în trei cauze penale (video)

DIICOT și BCCO Brașov, percheziții în trei cauze penale…

„La data de 27 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat o acțiune pe linia traficului de droguri de risc și mare risc, în cadrul căreia au fost efectuate 26 de percheziții domiciliare, în trei cauze penale. Din cercetările efectuate în cele trei cauze a reieșit că persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc și mare risc (3 CMC) consumatorilor, în special tineri.

În cadrul perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe țiple cu fragmente de substanță solidă, sub formă de cristale (3 CMC), cannabis, o cultură de 6 plante de cannabis, 8 cântare digitale, 9.750 de lei și 4 arme cu bile din cauciuc. De asemenea, după administrarea probatoriului, 16 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, se arată într-un comunicat.

În cursul acestei zile, 28 iunie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a 11 suspecți.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, serviciilor pentru acțiuni speciale Brașov, Sibiu, Covasna și Prahova, precum și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] efectuate marți de BCCO și de DIICOT Brașov în trei dosare de trafic de droguri (vezi aici), au ajuns după gratii. Tribunalul Brașov a admis propunerile de arestare preventivă în toate […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare