Delicte

DIICOT face anchetă, după ce s-a dovedit că „tabloul de Picasso” a fost o… farsă

 

Procurorii DIICOT au declanşat urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi favorizarea făptuitorului în cauza privind tabloul despre care s-a crezut că a fost pictat de Pablo Picasso, potrivit unor surse judiciare citate de mediafax.ro

Amintim că, potrivit DIICOT, doi cetățeni olandezi s-ar fi prezentat la Ambasada Olandei, pe 17 noiembrie, susținând că au un tablou pictat de Picasso, care ar fi fost furat acum șase ani, din Olanda.

Însă întreaga situaţie s-a dovedit a fi o farsă făcută de doi producători de teatru din Belgia, relatează Die Presse şi televiziunea olandeză Nos. Aceştia ar fi îngropat tabloul la data de 31 octombrie în pădurea din Tulcea, iar în ziua următoare au trimis şase scrisori anonime cu locaţia picturii şi instrucţiuni pentru găsirea acesteia. Scrisorile au fost trimise la trei adrese din România şi trei din Olanda. Dar numai scriitoarea de origine română Mira Feticu şi un prieten de-al ei se pare că au căzut în plasă. Femeia, care a scris şi o carte despre jaful pus la cale de bandă de hoţi români, a venit în ţară împreună cu prietenul respectiv, a urmat instrucţiunile şi a dezgropat pictura, copie a tabloului „Cap de Arlechin”.

Producătorii şi-au anunţat ulterior victimele prin e-mail că mesajul a fost o farsă, inspirată dintr-o piesă de teatru numită „Copia adevărată”, care a avut premiera săptămâna trecută la Anvers. În scenariu, personajul principal este un falsificator de tablouri.

CITIȚI ȘI:

Tablou de Picasso, găsit în România după șase ani de când a fost furat din Olanda


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button