Delicte

DIICOT: Cadru militar acuzat că a agresat sexual o pacientă, în autospeciala de transport

Un cadru militar a fost reținut de DIICOT pentru agresiune sexuală. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu. Fapta ar fi fost comisă într-o autospecială, în drum spre spital.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus, în 3 august, reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, militar activ, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală şi alterarea integrităţii datelor informatice.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.


„S-a reținut că la data de 08.06.2023, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a profitat de faptul că persoana vătămată majoră, pacientă în transport către o unitate spitalicească, se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința și a exercitat asupra acesteia acte de agresiune sexuală.
De asemenea, pentru a elimina înregistrările video incriminatorii surprinse de camera de supraveghere amplasată în interiorul autospecialei de transport pacienţi, inculpatul a șters fără drept datele informatice stocate pe cardul de memorie, aducând astfel atingere integrităţii și disponibilității acestora”
, se arată într-un comunicat remis astăzi de DIICOT.


Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare