Delicte

DIICOT a făcut 40 de percheziții, inclusiv la Brașov, într-un dosar de trafic de droguri (video)

DIICOT a făcut 40 de percheziții, inclusiv la Brașov, într-un dosar de trafic de droguri.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, au pus în aplicare, astăzi, 40 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Buzău, Brașov, Galați, Brăila și Vrancea și în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

În cauză s-a reținut că, în anul 2022, în județul Buzău s-a constituit un grup infracțional organizat în scopul procurării și vânzării drogurilor de risc și mare risc și substanțelor cu efect psihoactiv.


În perioada 2022 – aprilie 2023, grupul infracțional a procurat, deţinut, transportat, manipulat, ambalat, oferit, intermediat și comercializat droguri şi substanţe psihoactive. Grupul a acționat pe trei paliere, după cum urmează:


– primul palier alcătuit din dealerii principali care au deținut și oferit spre vânzare cantități mari de substanțe;
– al doilea palier alcătuit din dealerii care s-au aprovizionat de la cei din palierul primar și au oferit spre vânzare substanţe interzise către dealerii din palierul III și direct către consumatori;
– ultimul palier constituit din dealeri ce au oferit direct spre vânzare consumatorilor sau au intermediat vânzări pentru a își asigura consumul propriu gratuit.


Au fost puse în executare 32 de mandate de aducere, audierile fiind realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău.


În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate sumele de 5.700 lei și 450 de euro, 17 telefoane mobile, 4 cântare electronice de mare precizie, 9 grindere și  cantitățile de 450 de grame de canabis, 140 de grame de hașiș, comprimate cu droguri sintetice și o cantitate de substanță pulverulentă, albă, care urmează a fi expertizată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.


La activități au participat și polițiști ai Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti, Galați și București, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, Vrancea, Ialomița, Ilfov, Dâmbovița, jandarmi ai Inspectoratele de Jandarmi Județene Buzău, Galați, Vrancea, ai Grupărilor Mobile de Jandarmi Ploiești, Brașov şi Galați, precum și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] de droguri, prin efectele sale devastatoare directe și indirecte și prin repeziciunea cu care se propagă, […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare