Dezvoltator imobiliar plasat sub control judiciar și funcționari de la ANAF, urmăriți penal
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 5 persoane care, la data săvârșirii faptelor, erau funcționari publici în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (dintre care 3 ocupau funcții de conducere, iar 2 ocupau funcții de execuție), pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspectul I.C.P., respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale față de V.A., persoane fizice fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată (săvârșită în forma autoratului de către I.C.P., respectiv a complicității de către V.A.).
În cursul zilei de ieri, 25 septembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Constanta și Prahova, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2021, cu ocazia unui control antifraudă efectuat la o societate comercială având ca obiect construirea și vânzarea de locuințe noi în municipiul București, cei cinci funcționari publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală menționați anterior, cu nesocotirea unor prevederi ale legislației primare, nu ar fi constatat încălcarea de către contribuabilul – persoană juridică, pe care îl controlau, a legislației fiscale care, între altele, nu ar fi permis respectivului dezvoltator imobiliar să aplice o cotă redusă de TVA de 5% la vânzarea/livrarea de locuințe către cumpărătorii persoane fizice, ținând seama de stadiul în care dezvoltatorul imobiliar a predat locuințele către cumpărătorii persoane fizice (stadiu care nu respecta cerința legală ca, la momentul livrării, imobilul să poată fi locuit ca atare).
Prin nesocotirea dispozițiilor legale prevăzute în legislația primară, funcționarii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală nu ar fi estimat, în sarcina contribuabilului supus controlului antifraudă, un prejudiciu în sumă totală de 59.579.484 lei, compus din suma de 20.468.734 lei, pe care contribuabilul respectiv a rambursat-o, fără drept, cu titlu de TVA, aferent perioadei de raportare fiscală 2019 – 2020, și din suma de 39.110.750 lei, pe care contribuabilul trebuia să o plătească, cu titlu de TVA, la bugetul general consolidat al statului, aferent perioadei de raportare fiscală 2019 – 2020.
Totodată, pentru perioada de raportare fiscală 2019 – 2020, inculpatul I.C.P., în calitate de administrator al dezvoltatorului imobiliar persoană juridică, supus controlului antifraudă, beneficiind de ajutorul suspectei V.A., ar fi stabilit, cu rea-credință, în cadrul deconturilor de taxă depuse la autoritățile fiscale în interesul contribuabilului, suma taxei pe valoare adăugată colectată a cărei exigibilitate a luat naștere în perioada fiscală de raportare, la un nivel net inferior celui pe care trebuia să-l determine în conformitate cu legislația fiscală, ceea ce a determinat obținerea, pe nedrept, cu titlu de TVA, de către contribuabilul persoană juridică a sumei totale de 20.468.734 lei.
În cauză, procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri ale inculpatului I.C.P., până la concurența sumei de 20.468.734 lei, în vederea reparării prejudiciului produs prin comiterea infracțiunii de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată.
Față de inculpatul I.C.P. a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Inculpatului, respectiv celor 6 suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală. Toți beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.