Delicte

Decizia Tribunalului Brașov în cazul zărneștenilor acuzați de contrabandă / Polițiștii au găsit țigări și produse contrafăcute de peste 720.000 de lei

Contrabandă…

Urmare a cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, în cadrul cărora au fost descoperite cantități importante de țigări de contrabandă și produse contrafăcute, cei doi zărneșteni reținuți inițial de polițiști au primit mandate de arestare.

Astfel, după prezentarea în fața instanței de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, aceștia au primit mandate cu măsuri preventive din partea instanței.

Bărbatul de 55 de ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar cea de-a doua persoană, de 37 de ani, a fost plasată în arest la domiciliu.

Amintim că, în urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit peste 150.000 de țigarete, sute de țigări electronice, parfumuri și articole vestimentare contrafăcute, cu o valoare estimată la peste 720.000 de lei.

Cercetările în acest caz sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și vizează săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă și comerț cu produse accizabile, urmând ca la finalizarea acestora să fie stabilite toate activitățile infracționale și să se dispună măsurile legale ce se impun.

Vezi și: Update. 2 persoane reținute de polițiștii de la IPJ Brașov pentru contrabandă cu produse contrafăcute, aduse din Turcia

VIDEO. 5 percheziții la Brașov, într-un dosar de contrabandă cu produse contrafăcute, din Turcia


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button