Delicte

De la număr de înmatriculare murdar, la dosar penal. Caz din județul Brașov

De la număr de înmatriculare murdar…

Poliția Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce o persoană a fost identificată conducând autoturismul în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Totul a pornit de la faptul că șoferul nu ștersese numărul de înmatriculare al autoturismului, iar polițiștii l-au oprit pentru a-i atrage atenția.


„La data de 05 ianuarie a.c., pe strada Liviu Rebreanu, din localitatea Predeal, în timpul efectuării unei acțiuni pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului, polițiștii au observat un vehicul, înmatriculat în Regatul Unit al Barii Britanii, care avea plăcuțele cu numerele de înmatriculare ilizibile.
Față de această situație polițiștii au efectuat semnal de oprire vehiculului pentru a-i atrage atenția conducătrului auto să respecte prevederile normelor rutiere.


În momentul opririi, polițiștii au observat că în vehicul erau transportate mai multe persoane decât numărul maxim de locuri, printre care și trei copii. Tot atunci polițiștii au observat că persoana aflată la volanul autovehiculului părea că s-ar afla sub influența alcoolului și, din acest motiv, s-a procedat la testarea acestuia pentru determinarea consumului de alcool.


Rezultatul a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul respirat, fapt pentru care a fost condusă de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”
, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare