Cum așteaptă infractorii perioada concediilor?
Infractorii abia așteaptă perioada concediilor, nu pentru ca ei să se odihnească, ci pentru a fi mai „productivi”. Ne avertizează asupra acestui aspect polițiștii rașoveni, care au cosntatat și că infractorii şi-au diversificat metodele de pătrundere în locuinţe, inclusiv prin împrietenirea cu proprietarii, profitând de naivitatea şi neatenţia acestora, cu scopul de a sustrage diferite bunuri şi mai ales bani.
„Hoţii folosesc diverse pretexte pentru a-i determina pe locatari să le permită accesul în imobil sau în apartament. Se dau drept angajaţi ai unor companii – gaz, curent, apă, cablu, distribuire corespondenţă, vânzare de produse etc. Pretind că reprezintă instituţii publice cu atribuţii de control (poliţişti, inspectori, etc) şi spun vârstnicilor că banii primiţi la pensie sunt falşi şi trebuie ridicaţi pentru efectuarea unei expertize. Sub pretextul că sunt de la o firmaăde curierat, spun că au un colet important pentru un vecin, care nu este acasă şi conving victimele să plătească suma reprezentând contravaloarea acestuia. Invocă necesitatea schimbării unei bancnote cu valoare mare şi profită de orice moment de neatenţie pentru a trage din banii schimbaţi. Cer diverse sume de bani în scopuri umanitare, în numele sau de la persoane publice (actori, politicieni, cântăreţi, preoţi, conducători ai unor instituţii, etc.) sau solicită trimiterea banilor prin transfer bancar. Expun faptul că se află într-o situaţie personală dificilă şi solicită diverse sume de bani, oferind în schimb favoruri sexuale”, a enumerat șefa Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, comisar șef Mihaela Hermeneanu.
Astfel, pentru a nu deveni victimele infractorilor, se recomandă interzicerea accesului în locuinţă a persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă diverse servicii şi care nu se pot legitima.
„Verificaţi la administratorul blocului dacă a fost solicitat serviciul vreunei companii, sau telefonic, la instituţia unde pretind că lucrează persoanele care vi se par suspecte, dacă se execută lucrări sau reparaţii în zona unde locuiesc. Nu schimbaţi bancnote sub nici un pretext. Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi abordaţi de persoane care solicită bani pentru ajutoare umanitare. Nu țineți în locuință sume mari de bani, bijuterii sau obiecte de valoare. Nu ezitați să întrebați persoanele străine pe care le sesizați în bloc pe cine caută, astfel de întrebări descurajează”, a precizat Hermenean.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.