Delicte

COŞMAR. Un bărbat a atacat o tânără şi a violat-o la marginea drumului

 

Un bărbat a fost arestat, ieri, sub acuzaţia de viol, în urma plângerii depuse de victima sa, o tânără de 24 de ani, care a fost atacată pe stradă şi târâtă în şanţ, unde a fost abuzată sexual.

Tânăra a scăpat de atacatorul său cu ajutorul unor localnici care i-au auzit strigătele de ajutor.

Potrivit poliţiştilor vasluieni, victima, care locuieşte în localitatea vasluiană Zgura, se îndrepta spre casă sâmbătă seară, când a fost atacată de un necunoscut, trântită la pământ în mijlocul drumului şi lovită cu pumnii şi picioarele. Apoi, a fost forţată să întreţină relaţii sexuale, târând-o până în şanţul de pe marginea drumului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub a precizat: „Victima a început să strige după ajutor, fiind auzită de mai mulţi localnici din zonă, care au intervenit pentru a o salva. Tânărul a reuşit să fugă, însă a fost găsit ulterior de către poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Municipale Huşi pentru audieri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button