Controale ample în Ilfov la centre de plasament și clinici medicale, privind serviciile decontate

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu specialiști ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, desfășoară verificări la șapte centre de plasament și cinci clinici medicale din județul Ilfov.
Acțiunea vizează legalitatea funcționării acestor unități, precum și modul în care au fost acordate și raportate serviciile medicale pentru beneficiari. Ancheta urmărește, pentru fiecare persoană în parte, aspecte precum perioada instituționalizării, afecțiunile medicale, serviciile efectuate, documentele emise și unitățile sau medicii care le-au prestat.
Totodată, sunt verificate contractele încheiate, facturile emise și modul în care pacienții au fost transportați sau însoțiți pentru accesarea serviciilor medicale.
Un accent deosebit este pus pe concordanța dintre serviciile medicale raportate în sistemul informatic P.I.A.S. de către furnizori, în vederea decontării de către Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, și cele consemnate în documentele primare ale unităților controlate.
Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, precum și al caselor de asigurări de sănătate din București și Ilfov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





