Delicte
Contrabandă cu ţigări! Anchetatorii au efectuat, astăzi, 10 percheziţii
O grupare specializată în contrabandă cu ţigări a fost destructurată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi de procurorii DIICOT, în urma a 10 percheziţii efectuate, astăzi, pe raza judeţului Olt. Descinderile au avut loc la locuinţele şi la societăţile a şapte persoane bănuite de contrabandă.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 5.000 de ţigarete, 6 telefoane mobile, 22 de înscrisuri şi o agendă, conform unui comunicat remis de anchetatori.
Totodată, au fost puse în aplicare 45 de mandate de aducere, pentru audieri.
Suspecţii sunt acuzaţi că, în perioada 2013-2015, au achiziţionat, depozitat, transportat şi vândut ţigări de provenienţă extracomunitară, cunoscând că erau introduse ilegal în România. Gruparea acţiona în Slatina şi în zonele limitrofe. În perioada menţionată, suspecţii ar fi vândut ilegal aproximativ 2,2 milioane de ţigări.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.