Delicte

Concurent de la Insula Iubirii, cercetat penal după declarații grave din timpul emisiunii

Un tânăr de 29 de ani, din Craiova, participant la Insula Iubirii, este cercetat după ce ar fi aruncat doi motani de la etaj, din locuința iubitei sale, din Bragadiru, județul Ilfov. Cei doi au povestit în emisiunea „Insula Iubirii”, de la Antena 1, și cum tânărul a alungat animalele din locuința sa, din Craiova.


Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.


„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al locuinței iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, județul Ilfov, doi motani, unul din aceștia suferind răni. Ulterior, în cursul aceluiași an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuința sa, din Craiova și până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, a transmis, astăzi, Poliția Dolj.
Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
2 luni în urmă

[…] – amendă de 10.000 de lei postului Antena 1. În ediția din 15.07.2024 a emisiunii „Insula iubirii”, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 39 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora : „Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi în jurisdicţia României… Citeşte mai mult »

Back to top button