Delicte

Codlean reținut pentru tăiere și furt de arbori

Un codlean a fost reținut pentru tăiere și furt de arbori.

„La data de 3 ianuarie 2025 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați de către reprezentantul unui ocol silvic cu privire la faptul că, în pădurea din proximitatea cartierului Mălin, din municipiul Codlea, a fost depistat un bărbat care transporta bucăți de arbori tăiați ilegal, din specia fag.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furtul de arbori doborâți sau rupți», după administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținererii bărbatului și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au dispus și confiscarea materialului lemnos identificat fără documente de proveniență, care a fost predat în custodia reprezentantului din cadrul ocolului silvic competent.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button